De ce nu mi-as lua niciodata o masina americana

De unde sa incep? Greu, there are oh, so many reasons. Pai in primul rand mi-e imposibil sa cred ca din tara care a dat lumii Pontia Aztec sau Caddy Escalade e posibil sa iasa vreun fel de masina aratoasa. Publicul american este ferm convins ca cea mai frumoasa masina americana din toate timpurile este Corvette StingRay si cred ca asta spune multe. Nu numai ca e urata de sperie copiii (si majoritatea adolescentilor mai pricajiti), dar mai e si extrem de vulgara. Stai asa, cred ca tocmai am definit masinile americane: urate si vulgare. A, da, ar mai fi si faptul ca ei au inteles cum e cu franele pe disc in perioada in care pana si Dacia le folosea.

Mai e si viziunea lor cu privire la unele concepte elementare. Pentru ei, masina sport inseamna un V8 maaaare (aspirat si care produce ceva de genul 0.5 cp/l) pus sub capota lunga de 15 metri a unei hardughii cu capacitatile aerodinamice ale unui frigider. Sau poate ca am facut o comparatie cam deplasata pentru ca un frigider (cu ceva ajutor, ce-i drept) are mai multe sanse sa ia o curba de mai mult de 5 grade fara sa atinga parapetul. Sa vedem cum arata si ideea lor despre clasa de lux: din nou Escalade! Now that’s a shocker! Adica acelasi frigider lung de 20 de metri de data asta (si inalt de vero 5) caruia ii lipseste orice idee de capacitate off-road (ca doar e de lux, nu?) si este umplut cu un plastic ce i-ar da oricarui posesor de Logan un mare boost in amorul propriu. Asta ca sa nu mai amintesc de consum care te face sa crezi ca ar trebui sa se numeasca Cadilac 747 si nu Escalade.

Ca sa fac un rezumat de trasaturi: prea mari, cateva merg repede dar numai inainte, vulgare, blingy, opulente and all that jazz. Deci cel mai probabil Romania va salva industria auto din State. Se potrivesc perfect profilului masinii pentru romani care vor lasa Q7, Cayenne si ML si vor face hopa sus in Escalade. Azi in 5 minute am vazut doua. Bineinteles vopsite in alb Arctic (sau Fram, nu sunt sigur).

De ce nu iubim femeile musulmane

Zilele trecute am intrat pe blogul lui Tudor Chirila si am citit un articol destul de interesant despre femeile de Dorobanti: De ce nu iubim femeile de Dorobanti.

“Nimic mai senzual decat ochii femeii musulmane care te privesc in treacat din spatele voalului negru. Pentru ca dincolo de voal este o poveste care nu poate fi niciodata spusa si pe care tu o fabrici pe loc si renunti la ea cu un zambet amar imediat ce parfumul starnit de trecerea ei isi va fi pierdut din intensitate.”

Insa… nu stii niciodata ce se ascunde sub voal, dupa cum a aflat un ambasador arab. Acesta a cerut anularea casatoriei dupa ce a descoperit ca sotia lui are barba si se uita crucis. Bine macar ca nu era barbat…

Femeile musulmane, ascunse in hainele lor negre si voalurile misterioase, sfioase si mereu in urma barbatului, iti aprind imaginatia. Insa ce poate fi mai trist decat dezamagirea unui ou Kinder fara surpriza mult asteptata?

De ce nu imi plac cainii din apartamente sau, mai bine zis, stapanii lor

Pai in primul rand pentru ca cineva din ecuatie, si anume stapanul, cainele sau tertii (vecini, oameni de pe strada, din parc sau din parcare) are de suferit. Invariabil. Sa facem o clasificare rudimentara a cainilor. Exista caini mari si caini mici.

Cainii mari intra la categoria victime in cazul asta, pentru ca nu o sa-mi spuna mie cineva ca acea perioada de maxim o ora pe care o petrec afara (de obicei in lesa) le e suficienta. Daca au ghinionul sa fie si de o rasa nordica, sunt sigur ca temperatura de 22 de grade din apartament e fix pe placul lor. Mai e si alta problema. Conceptele de dresaj sau botnita sunt la fel de cunoscute la noi in tara ca si cuvantul “pe” inaintea cuvantului “care” in limbajul politicienilor. Cred ca toata lumea aude de cel putin 2 ori pe zi fraza “stati linistit, nu musca” spusa de o figura zambitoare, putin condescendenta si invariabil tampa. Singura problema e ca e destul de greu sa stai linistit cand vezi aratarea cum alearga spre tine si pe de-asupra, extremitatea cu care urmeaza sa te confrunti este cea cu colti.

Cainii mici sunt o cu totul alta mancare chinezeasca. Ei nu prea musca, sau daca o fac e mai probabil sa se raneasca singuri decat sa-ti provoace tie altceva decat o postura oarecum ridicola. Ei au o arma poate ceva mai eficace decat coltii. Ei latra. Latra tot timpul, cadentat, strident si incredibil de enervant. Daca se mai intampla sa o faca si pe la 3 dimineata intr-un bloc cu pereti din hartie, mai mai ca iti vine sa ii lasi sa te muste, pentru ca macar asa nu ii mai auzi si ai mai multe sanse sa adormi. Bineinteles, mai sunt si cazurile in care se intampla sa calci pe ei pe strada, pentru ca sunt atat de mici incat pur si simplu nu i-ai vazut si atunci ai sa vezi cum baba sau pitipoanca de la capatul celalalt al lesei va fi mai mult decat capabila sa-si depaseasca animalul in decibeli.

Acum mai e si problema comuna celor doua tipuri de caini. Si anume, what goes in, must come out. Out insemnand probabil locul in care pui piciorul la iesirea din bloc, sau cumva imediat langa masina, ca sa faci o… treaba completa si sa nu te rezumi la pantofi, ci sa iti mai parfumezi si masina. Daca se mai intampla sa vezi caini dresati sau cu botnita, stapanul care sa adune ce are de adunat e cam unul din 100. Si sunt indulgent.

Ideea e ca de fapt nu cainii, ci stapanii sunt problema. Nu am nimic cu sarmanele animale, ba chiar am avut si am in continuare un caine. Dar nu in apartament.