Si noi vrem sa fim sanctificati

Se spune ca timpul vindeca toate ranile. Dar e incredibil cat de multe lucruri se uita dupa ce trece suficient timp. Cand deja nu mai traieste nici un contemporan de-ai tai, se cheama ca nu mai are cine sa te vorbeasca de rau. Cu exceptia catorva figuri marcante ale istoriei (Hitler, Mussolini, Stalin, Mao TzeDung – cred ca ati prins ideea), care nu vor fi canonizate prea curand nici de Biserica Ortodoxa si nici de cea Catolica, orice om marunt ar trebui sa aiba sansa de a fi sanctificat dupa ce trece suficient de mult timp de la moartea lui.

Pe lista de candidati a Bisericii Ortodoxe Romane este inscris acum si Mihai Eminescu. Oricat de ciudat ar suna… Toti am invatat la scoala ca Eminescu este un geniu, lucru care cu greu poate fi contestat astazi; pentru simplul fapt ca nu mai traieste. Sa ne multumim sa afirmam ca a fost un intelectual, o persoana muncitoare, preocupata de limba romana si de Veronica Micle. Cat despre circumstantele mortii sale, se banuieste ca ar fi suferit de sifilis.

Argumentele Ligii Scriitorilor din Romania pentru propunerea lui sunt faptul ca parintii lui au fost ortodocsi, a urmat Scoala Ortodoxa si a scris in limba romana. Mie nu mi se pare suficient… Parca e prea putin. E ca si cand ai spune ca merita aceasta onoare pentru ca a fost roman.

Update: din fericire a venit si raspunsul negativ. Cum ar fi sunat “Preasfantul poet Mihai Eminescu” sau acatistul poetului?!

Cultura la mall si tomberon

Saptamana trecuta am vazut doua imagini ce descriu perfect tarisoara si tendintele ei.

Prima (in ordine cronologica, avand in vedere ca n-am reusit sa decid care m-a socat mai rau) se desfasura la tomberoanele pentru reciclat. Ne fiind obisnuit sa vad pe cineva pe langa ele, cand am vazut nu una, ci chiar doua persoane lovite spontan de simul civic si dorinta de a salva planeta, m-am uitat mai bine ca sa fiu sigur ca nu treceau pur si simplu prin zona. Ei bine, ecologistii mei reciclau sarguincios carti. Da, carti, adica teancuri de-alea de hartie legate la un capat in care unii ciudati se uita asa pierduti in metrou, in timp ce restul se gandesc cu ce manea sa ne mai delecteze. Acum, nu stiu, mi-a fost frica de ce as putea vedea daca m-as apropia mai mult. Poate cele doua personaje reciclau manualul de socialism stiintific din facultate sau cine stie ce cataloage fara vreo valoare de vreun fel. Fapt e ca imaginea in sine m-a marcat.

A doua lovitura a fost duminica intr-un mall, dar cred ca e nevoie de un mic context isoric inainte de a trece la intamplarea propriu-zisa. Cred ca majoritatea bucurestenilor isi amintesc de cozile care se faceau acum cativa ani pe langa Antipa, muzeul militar, muzeul geologic, ateneu sau alte repere de gen. Respectivele cozi erau formate din copii din provincie veniti in excursie in Bucuresti. Sigur ii tineti minte, erau mici, galagiosi si alergau pe holuri, invariabil cu cate un profesor exasperat in urma lor. Stati linistiti, nu cred ca o sa-i mai vedeti. Duminica seara am vazut acelasi grup intrand de data asta in mall. Erau, totusi, mici diferente. Copiii nu mai erau plictisiti ci de-a dreptul entuziasmati, plictiseala mutandu-se la profesorii care le spuneau sa se intalneasca in 2 ore la iesire. Si aici exista o mica explicatie, daca nu probabila, atunci macar posibila. Se poate ca respectivii profesori sa fi pus si mall-ul pe itinerar in incercarea de a-i atrage pe copii, sperand ca in drum spre mall le vor putea arata si altceva. Daca este asa, primesc cel putin premiul pentru initiativa si inventivitate in vremuri tulburi, odata cu scuzele mele.

In loc de concluzie, vreau sa fac o trimitere catre un post al lui Tudor Chirila, care mie personal mi-a placut si pe care il gasiti aici . Am apreciat ce a scris, poate chiar mai mult cum a scris, dar nu cred ca va avea vreun ecou. Asa sunt eu, mai pesimit. Prove me wrong!