Dupa o lunga absenta din oras, ne-am hotarat sa incercam proaspetele terase scoase pe Smardan (in caz ca nu stiati, strada e renovata de ceva vreme). Inspirati de verdeata din jurul blocului, dar si de noile reglementari pentru terasele din Centru Vechi impuse de primarie (vezi mai jos), am plecat plini de optimism catre un irish pub anume.
Terase fără scaune din plastic, colorate în alb şi beige, fără flori artificiale, cu meniul şi într-o limbă de circulaţie internaţională, amplasate în aşa fel încât să nu blocheze trotuarul. Acestea sunt doar câteva reguli de care trebuie să ţină cont patronii teraselor din Centrul Istoric. Un lucru important, micii şi grătarul sunt interzise. (Sursa: Jurnalul National)
Pe Smardan am intrat dinpre Unirii si mare ne-a fost mirarea cand nu am vazut nici macar o terasa cu mese sau scaune de plastic. Ceva parea ca se schimbase. In sfarsit, am simtit si eu ca nu l-am votat degeaba pe Oprescu in studentie. Insa nici macar el nu a putut impiedica stilul romanesc de a intelege si de a aplica regulile impuse. Terasele sunt in continuare inghesuite, spatiul dintre mese e gandit fix cat sa te poti aseza pe scaun, dupa care deja esti lipit de scaunul de la masa din spatele tau, iar punerea in practica a masurilor impuse este amanata cu sfintenie pana la 1 mai (cand, teoretic, intra in vigoare).
Foarte fericiti ca am gasit o masa libera in toata marea de oameni, ne-am asezat sa savuram o bere. Imediat a venit chelnerul cel nou, care ne-a intrebat “Cate persoane? Doar 2? Atunci va mai iau din scaune.” si imediat a luat unul din cele doua scaune libere. Uau! In Viena nu am patit asta, desi aveam un scaun in plus la masa… Alt chelner ne ia comanda, dar macar acesta a avut decenta sa ne anunte, in repetate randuri, ca va intarzia cu ea si de ce. Recunosc ca am fost surprinsi. Prin alte locuri din oras esti lasat sa astepti pana nu mai poti.
In cele din urma, am primit si berea si am putut sa o savuram linistiti, desi pe langa noi treceau milimetric sute de oameni. Fiecare avea in fundal o cladire renovata, iar lumina si temperatura de afara erau numai bune ca sa te poti relaxa. Firul s-a rupt undeva intre momentul in care printre oameni isi faceau loc motociclete care scoteau fum si momentul in care am fost abordati de catre cersetori. Noua metoda: “Nenea/tanti da-mi si mie un ban! Nu-mi dai? Nenorocitule!”. Da, nici astia nu erau in centrul Vienei. Singurii decenti sunt domnii care stau pe coltul cu farmacia: unul vine cu niste papagali, iar celalalt canta la chitara.
In drum spre casa, am vazut singura terasa care inca mai avea mese si scaune de plastic: French Bakery. De fel, localul se vrea unul cu pretentii, iar acum ca e in cantitati mici, plasticul devine un element de lux. Si daca tot e cald si bine afara, aurolacii au iesit de prin canale si se plimba linistiti prin oras, pe unde “vrea muschiul lor”, deci inclusiv in centru. In curand, dupa ce va fi insuportabil de cald, va mirosi si a gunoaie.
In concluzie, si primavara aceasta, orasul a renascut. Vremea buna ii scoate pe toti din casa. Nu credeam ca o sa spun asta vreodata, dar mi-e dor de frig si de iarna in Bucuresti.
